Republica Populara Romana

VI

2011-12-30T02:52:00.001-08:00

Se putea citi usor pe fata capitanului ca aparitia ii facea la fel de putina placere, ca si prezenta mea acolo. Nu stiu de ce, dar aveam sentimentul ca si el era apasat de prezenta tanarului, si ca ar fi dat orice sa scape din aceasta situatie.
- Tovarase comisar, dumnealui e tovarasul student Calin Helth, zise moale. Tovarasu student nu vrea sa inteleaga benificiile pe care i le ofera zi de zi partidul...
Un gest scurt cu mana facut de comisar l-a facut sa-si inghita restul frazei. Am profitat de pauza stanjenitoare:
- Klaus, am zis linistit. Numele meu e Klaus, nu Calin.
Capitanul arata ca si cum m-ar fi sugrumat pe loc. COmisarul ma cantarea cu aceeasi privire incolora.
- Desigur, zise. Dar banuiesc ca toata lumea te striga Calin, nu domnule Health. Desi Klaus e un nume cu o rezonanta mai aparte...
- Tovarase, izbucni capitanul Glasul ii era gatuit de nervi, si se foia pe scaun ca si cum ar fi luat foc. Tovarase comisar, la baiatul asta ii lipseste o bataie buna. Lasati ca ma ocup eu de el in secunda asta!
- Nu stiam ca exista comisari in Romania, am zis. Credeam ca ultimul exemplar a fost Comisarul Alimanescu. Daca nu cumva e o legenda , si asta. Credeam ca numai rusii mai au comisari.
- Unde te trezesti, porc de caine, urla capitanul. Crezi ca suntem prieteni, si stam la o discutie la cafea? Nu cumva vrei sa-ti aduc niste biscuiti? Cum indraznesti...
- Destul, zise comisarul, cu un glas spart.
Avea un glas neplacut, metalic, care cadea ca un pleznet sec. Nu striga, dar vorbele sale nu mai lasau loc de discutii.
-Capitane, de acum preiau eu dosarul tovarasului Klaus. O sa imi faca placere sa port o mica discutie cu dansul. Te rog sa imi lasi mie dosarul dansului, si sa-l conduci spre iesire.
Se intoarse spre mine:
-Tovarase Klaus, saptamana urmatoare, marti, la ora 10.00 fix, va prezentati la poarta. Acum sunteti agitat, si nu cred ca are rost sa purtam mica noastra discutie amicala.
A zambit usor, un zambet veninos. Atunci mi-a picat fisa: un sarpe. Semana perfect cu un sarpe, arata exact ca un sarpe - frumos, dar letal- iti producea exact senzatia pe care ti-o dadea apropierea de un sarpe. Asta si era: un sarpe veninos, care isi cantarea prada, adica eu, din priviri.
Capitanul era la fel de perplex ca si mine. Se vedea ca nu era obisnuit sa fie tratat in felul asta. Inchidea si deschidea gura ritmic, ca si un peste care se zbate dupa aer.
Apoi izbucni in ras.

V

2011-12-29T02:12:00.000-08:00

Ne-am intors amandoi, automat, spre directia de unde venea vocea. In intuneric se ghicea o usa simpla, iar o silueta zvelta inainta inspre noi.
A ajuns langa birou, si a pus linistit o mana pe umarul capitanului, obligandu-l sa se aseze.
Era exact opusul ofiterului-lucrator cu care avusesem de-a face pana atunci. Parea tanar, in jur de 25-28 ani, subtirel si inalt. Costumul de o croiala impecabila , inchis, cu dungulite discrete, era facut la comanda, si nu cumparat de-a gata, deoarece ii venea ca turnat. Camasa alba, scrobita, cu guler mic,elegant, nu arata in nici un caz ca si cum ar fi fost cumparata din magazinele autohtone, iar cravata de matase, rubinie, se asorta perfect cu coltul batistei, care iesea regulamentar 2 cm jumate din buzunarul de la piept. Pantofii de piele culoare inchisa aratau ca si cum ar fi fost lucrati la comanda, iar mana de pe umarul capitanului avea degete lungi, subtiri si palide, cu o manichiura ingrijita. Imaginea ingrijita era completata de frizura impecabila, precum si de faptul ca era ras "la sange".
Aspectul ingrijit palea, insa, in fata zambetului inghetat care plutea pe buzele sale subtiri. Prevestea ceva sumbru, si te facea sa simti fiori pe sira spinarii. Ochii albastri ma fixau cu o privire spalacita, in timp ce mi-a facut semna cu cealata mana:
- Stati jos, tovarase, va rog.
Glasul sau numai a rugaminte nu suna. Raspandea un miros discret de after-shave, amestecat cu ceva iz mai greu de identificat, dar care imi provoca neliniste. De fapt, toata faptura sa imi provoca neliniste. Ceva asemanator mai simtisem cand vazusem la Gradina Zoologica un mascul mare de tigru. Se plimba agitat, iar agitatia sa atrasese o multime de curiosi. Mie mi se transmisese agitatia sa, si aveam un sentiment apasator ca ceva trebuie sa se intample. Deodata, fara nici un avertisment, sarise la gratiile de otel, incercand sa ajunga la oameni. Atunci simtisem frica, amestecata cu usurarea ca barele de otel erau acolo, si-si faceau datoria, in timp ce mintea mea deja procesa imagini cu tigrul ajuns liber printre oameni, sfasiind in stanga si in dreapta.
Acelasi sentiment apasator il aveam si acum, iar furia mea de mai devreme era acum inlocuita cu o stare difuza de agitatie.
Am lasat jos scaunul, si m-am asezat, in timp ce incercam sa ma dumiresc in ce categorie de oameni sa il asez. Dintotdeauna fusese un hobby de-al meu sa categorisesc oamenii de la prima intalnire, si rareori ma inselasem. Pe el nu reuseam sa il asez, insa, in nici o categorie, si asta contribuia la starea mea de nervozitate.
- Tovarase capitan, faceti prezentarile, va rog.

IV

2011-12-17T08:33:00.000-08:00

Ricanam in sinea mea, mandru ca l-am scos din pepeni. Niciodata n-am fost un om chibzuit. Nu mi-a placut sa plec capul, si asta m-a costat de cele mai multe ori. Dar genul asta de mici satisfactii, cum ar fi sa ii stric ziua unui fariseu de-asta facea totul suportabil.
- Ce sa imi trimita, tovarase capitan? Ceva haine, ca ii e frica mamei sa nu racesc. Stiti cum sunt mamele. Cateva randuri, despre ce mai face restul familiei. Fleacuri.
Am deschis iarasi ochii aceia mari si nevinovati:
- Stiti, daca vreti as putea trece cu coletul pe aici, data viitoare cand il ridic de la posta. Sa nu credeti ca va mint...
Falsa mea serviabilitate nou-gasita il irita si mai mult. S-a foit nervos pe scaun, si mi-a repplicat scurt:
- Cunoastem, stim ce primesti, tovarase. Credeti ca securitatea nu vegheaza? Credeti ca nu stim trucurile astea ieftine, cu impachetatul pachetelelor in hartie de ziar, ca sa il reproduci dumneata ulterior? ce dracu, tovarase, crezi ca noi suntem nascuti azi? Ne dai dumneata la scoala.
Am plecat ochii in pamant ca o fecioara rusinoasa.
-Tovarase capitan, mie nici prin gand nu mi-a trecut. Eu..., adica, vreti sa ziceti ca din cauza asta coletele mele sunt desfacute cand le preiau? Si eu chiar vroiam sa va cer ajutorul, credeam ca persoana de aici de la Oficiul Postal nu isi respecta atributiunile. Sunt bulversat, nu stiu ce sa cred...
Ma abtineam cu greu sa nu izbucnesc in ras. S-a inrosit ca un rac, si isi aranja nervos cravata. Bruma de civilizatie , precum si oboseala de pe fata i-au disparut brusc, si a ramas asa cum era intr-adevar: un om marunt, meschin, si rau pana in maduva oaselor.
- Bai, Helth, spuse, renuntand subit la apleativul atat de drag "tovarase", bai tu cu cine crezi ca stai de vorba ma? bai, tu stii cine sunt eu, ma? Ba stii tu ce iti pot eu face?
S-a ridicat de pe scaun, si a trantit nervos dosarul meu, pe care-l avusese in fata tot timpul discutiei.
- Ba,'pasca mamii voastre de nesimtiti. Statul va creste ma, va da bani sa faceti scoala, va da de mancare, va da unde sa locuiti, va da locuri de munca. Si voi ce faceti ma? Ce faceti, "desteptii" dracu' ce sunteti? Umblati si bagati strambe la oameni. Vorbiti de rau Partidul. Mintiti oamenii de buna credinta, cu aiurelile voastre "de dincolo". Zi ma, nenorocitule, asa e?
Cuvintele lui se izbeau de mine ca de un perete. Probabil acum era momentul bun sa ma opresc, si sa dau din cap aprobator, dar am simtit nevoia sa ii mai strecor usurel o fraza:
- Nu , tovarase capitan. Nu scoatem nici un fel de minciuni. Adevarul e indeajuns de trist incat sa nu fie nevoie sa ne batem capul.
Se pare ca am intins prea mult coarda. S-a aplecat peste birou, si cu un dos de palma profesionist m-a aruncat 2 metri de pe scaun. Nasul mi s-a umplut instantaneu de sange.
M-am ridicat incet in picioare. Sangele imi siroia pe fata. M-am sters cu maneca, in timp ce ochii imi scaparau de furie.
Privelistea l-a mai calmat. A scos o batista de o curatenie indoielnica, si mi-a intins-o peste birou:
- Mai amaratule, de ce nu vrei sa-ti vezi tu de treaba? De ce nu ramai tu cu arhitectura ta, si sa traiesti aici in pace? Te-ai vandut si tu strainilor, ca si betivul de taica-to.
Furia mi-a intunecat ratiunea. I-am aruncat batista jos din mana, si i-am zis cu ura printre dinti:
- Tatal meu a fost un patriot. N-a fost niciodata nici betiv, nici vandut.Numai nu ii placea sa inghita rahatul vostru. Si tu stii bine asta, lacheu imputit, pentru ca de-aia l-ati eliminat.
A dat sa ma plezneasca din nou. De data asta ma asteptam, si m-am ferit la timp. Am ridicat scaunul, furia facandu-ma sa imi doresc sa-i crap capul.
_ Tovarase capitan! Glasul spart, metalic, cu reverberatii cavernoase a venit de undeva din coltul opus, si ne-a paralizat pe amandoi.

III

2011-12-17T04:06:00.000-08:00

Camera arata exact cum imi aminteam. De cand am vizitat-o prima data, mi-am zis in sinea mea ca daca Iadul exista cu adevarat, cu siguranta are o antecamera care arata exact ca si aceasta incapere.
Acelasi personaj lugubru si posac -"Seful" , trona in spatele biroului scorojit. Facu un semn, si lucratorul iesi , cu tot cu Radu, lasandu-ne singuri.
-Ia loc, tovarase Helth, spuse aratandu-mi un scaun de lemn, probabil gandit special pe vremea interogatoriilor din perioada interbelica pentru a fi cel mai incomod scaun posibil.
Avea un fel lenes si onctuos de a vorbi, care intotdeauna reusea sa ma enerveze instant. Pronunta numele meu de parca ii facea greata, si lucrul asta ma umplea de nervi. Aspectul sau neingrijit contribuia si el la starea mea emotionala: haina de tergal a costumului era tocita la coate, camasa avea un alb nedefinit, desi nu putea fi numita jegoasa, cravata avea acel aer ieftin de "bazar chinezesc", iar ochii, umbriti de sprancenele stufoase si impreunate la radacina nasului, aveau in ei ceva ce te facea sa iti doresti sa-l iei instant la palme.
Bine, nici prin gand nu-mi trecea sa fac acest lucru. Omul avea probabil puterea sa faca in asa fel incat sa dispara si amintirea mea cu totul. M-am asezat sfidator pe scaunul indicat, si nu m-am abtinut sa i-o trantesc in fata:
-Vedeti ca nu imi pronuntati bine numele, domnule capitan. E Helth, se pronunta scurt, ca un pocnet de bici. Nu trebuie lungit si plimbat prin gura 2 minute. Cel putin asa il pronuntau neamurile mele in Germania.
A luat-o ca pe un afront personal. Mina lui dizgratioasa imi arata clar acest lucru
- Stiu perfect radacinile tale"nesanatoase", tovarase. Nu mai fa mataluta pe desteptul, ca nu de-aia te-am chemat aici. Te crezi la cursurile tale de la facultate? Sau vrei sa te expediez putin la camp, la prasitul malaiului, sa vedem daca iti vine mintea la cap. Si e tovarase capitan, nu domnule.
Pe cat arata de prapadit, pe atat de nesuferit se putea face prin pronuntarea unei simple fraze. Omul era un mister pentru mine. Nu intelegeam cum a ajuns in postura in care era, si incercam sa-mi dau seama daca a zambit vreodata cu adevarat in viata lui.
-Banuiesc ca stii de ce te-am convocat, tovarase Helth. Dar aud ca mai nou va lasati prada depravarilor capitaliste. Chefuri, muzica rock, bautura. Si toate astea in caminul unde locuiti gratis, pe banii Partidului. Ce aveti de zis, tovarase, in apararea dumneavoastra?
Nu m-am lasat impresionat nici de vorbe, nici de faptul ca fusesera aruncate in sila.
- Nu stiu la ce va referiti, tovarase capitan. Ne mai intalnim seara in camin cu alti colegi, mai ascultam cate o melodie, mai invatam. Mai vine si secretarul de la UTC si mai discutam ultimele dispozitii ale Partidului. Dar chefuri, alcool, asa ceva nu s-a intamplat de cand sunt eu in facultate, TOVARASE capitan.
Am pronuntat intentionat mai apasat 'tovarase', in timp ce incercam sa fac ochii mari si sa par cat mai nevinovat cu putinta. Am constatat cu satisfactie ca falsa mea ipocrizie incepea sa-l calce si pe el pe nervi.
- Hai trecem peste asta, a marait scurt. Si nu mai face pe desteptul. Ia zi, ce ti-au trimis iarasi "rudele" tale din Germania?
...

II

2011-12-13T09:50:00.000-08:00

Un dus rapid, un barbierit, si la unu si cinci minute ne-am prezentat amandoi la ofiterul de serviciu de la poarta Securitatii. Nu am mai luat troleul, am hotarat sa mergem pe jos, ca sa ne invioram, si tot drumul Radu m-a pistonat cu intrebari legate de precedentele mele vizite acolo.
Eram cam fara chef de vorba, si nu intelegeam cum de avea el chef de povesti.Nu parea foarte ingrijorat, dar era foarte curios. I se parea chiar un act de bravura, sa fi chemat la Securitate, si cred ca de-abia astepta sa se laude colegilor de grupa cu vizita asta. Avea si cateva urme de neliniste, date, presupun, de modul brutal in care a fost trezit, dar se pare ca era foarte buimacit dimineata, si nu inregistrase micile "atentii" cu care m-au gratulat baietii. L-am linistit si eu, spunandu-i ca vizitele astea se desfasurau toate dupa un tipar tras parca la indigo: ma bagau in camaruta aia intunecoasa, unde , la un birou scorojit, ma astepta acelasi individ, care imi punea mereu aceleasi intrebari, imi tinea aceeasi predica legata de bunatatea Partidului, si de importanta muncitorilor in societate, si apoi ma expediau acasa.
Sincer, eram destul de nelinistit. Mai luasem palme si picioare in fund de la ei si inainte, dar parca azi s-au purtat mult mai rau. Sau poate licarul acela pe care l-am vazut in ochii individului dimineata m-a pus pe ganduri... Oricum, lui Radu nu i-am suflat o vorba, si am grabit pasul spre Sediu.
Am ajuns, asadar, in fata portii. Poarta aia parca fusese inadins amplasata in asa fel incat sa fie tot timpul curent pe sub ea, si sa absoarba umezeala ca un burete. Deja simteam fiori reci pe sina spinarii, cat timp ofiterul de serviciu a ridicat un telefon antic si a anuntat sosirea noastra. Ne-a privit cu och irai si tulburi, si a zis:
- Tovarasi, erati asteptati la ora unu! Cum va permiteti sa intarziati la intalnirea cu institutiile republicii, tovarasi? Unde va credeti? Cand o sa intrati in randul clasei muncitoare, tovarasi?
Si-a continuat vreo 5 minute tirada, amintind ceva de binefacerile Canalului, si suspinand de ciuda ca nu mai traim vremurile acelea, apoi ne-a expediat la camera bine-cunoscuta, impreuna cu lucratorul venit special pentru asta.

I

2011-12-13T05:20:00.000-08:00

Am deschis un ochi. Lumina tulbure de afara ma anunta ca este o noua dimineata innorata si ploioasa. Capul imi crapa de durere. Senzatia de voma din stomac nu ma ajuta nici ea prea mult sa-mi limpezesc gandurile.
Mi-am lasat capul sa cada inapoi pe perna tare. Ce dracu' s-a intamplat aseara?!? Bubuiturile din usa m-au readus la realitate. Cred ca de-aia m-am trezit. Totul se invartea prin camera.
- Da-i drumul de aici , am zbierat nevos. In patul de deasupra, il auzeam pe Radu cum sforaia ca o Mobra.
Poc, poc, Poc. Usa era gata sa iasa din balamale. Am tras o injuratura in gand, si m-am ridicat in picoare. Ideea nu s-a dovedit cea mai fericita. Am alunecat pe un slap, si era sa cad. M-am prins de patul lui Radu, si de ciuda, i-am ars un pumn in spate. S-a intors pe partea cealalta, si continua sa sforaie.
Mi-am tarsait picioarele pana la usa. Cine naiba n-are de lucru la ora asta? Parca vad ca iarasi vrea cineva sa il ajut cu desenul. Mama dracului de studenti de doi bani. Deja fierbeam cand am luat jos lantul si am deschis yala.
Am apucat sa deschid usa cam 10 cm, cand un picior bine tintit a zburat-o pana in perete. Injuratura mi-a inghetat pe buze.
Erau Baietii! Stiti exact genul: pardesiu gri, cravata ieftina, guler ridicat,frizura ingrijita, ochi reci, buze subtiri. Cei pe care ii vedeti zi de zi pe strada, si traversati pe trotuarul celalalt.
O palma scurta m-a facut sa-mi clantane dintii.
-Pai zi asa, tovarase student, dumneata dormi la zece, ca si nenorocitii de capitalisti, si pe noi, reprezentantii Partidului, ne tii la usa .- a zis primul dintre ei, in timp ce al doilea, cel care ma lovise, m-a dat fara menajamente la o parte, s-a dus pana la pat si l-a tras pe Radu jos de un picior.
A cazut ca un sac de cartofi. A deschis ochii speriat, si se freca la umarul pe care picase, incercand sa priceapa ce se intampla.
- Ce inseamna asta, tovaraseilor? zise primul, abia retinandu-si un zambet de satisfactie. Ce e duhoarea asta de alcool? Sarbatorim ceva, si nu stiu eu? Ia zi, tovarase, ce se intampla aici?
Ochii ma priveau dusmanos. Am incercat sa imi calmez stomacul, care se revolta tocmai acum. Capul imi tiuia. Prost moment si-au ales si astia...
Al doilea m-a lovit pe la spate. Aveam oricum un echilibru fragil, si am cazut in patru labe.
Lucru asta se pare ca i-a inveselit peste masura. Primul m-a ridicat de jos, si mi-a soptit dusmanos:
-Seful vrea sa te prezinti la el la ora unu, tovarase Helth. Sa nu dea dracu sa intarzii, ca te ia mama dracului.
M-a batut usurel pe obraz.
- Adu-l si pe asta cu tine.
S-a intors pe calcaie si au plecat, lasand usa larg- deschisa.
Radu a tras o injuratura de-a lui, moldoveneasca, in timp ce eu m-am asezat in fund, incercand sa imi dau seama daca ajung pana la toaleta in timp util, sau e mai bine sa respir adanc si sa nu ma misc.
Vizita la WC m-a ajutat. Durerea de cap era inca insuportabila, dar macar ma puteam tine pe picioare.
- Ba, Radule, iara ne fut astia toata ziua. Ce dracu am facut aseara?
Aseara fusese chef, intr-o camera cu un etaj mai jos. Am baut tuica, tuica adusa de un student de prin partile Zalaului, ce locuia in camera aia. A ascultat muzica rock, si am vorbit tot felul de prostii. La un moment dat, m-am imbatat asa rau, incat tin minte ca am propus sa merem pana la Militie, sa impartim ce mai ramasese din sticla cu ofiterul de servici.
Radu ma privea zambind. El putea sa zambeasca din orice, si intotdeauna ma bine-dispunea si pe mine instant.
- Crezi ca aseara am spus ceva? Cam repede sa ma si cheme. Cred ca e vizita de luna aceasta, dar de ce sa vii si tu? am mormait, oarecum retoric.
- Da-i in plm - zise Radu. Hai sa facem rost de o cafea. Apoi mai vedem.
Am mers, bineinteles, la fete in camera. Caminul de fete era lipit de cel al baietilor, unde stateam noi. Mihaela era si ea din Sibiu, ca si mine, si locuia in camera cu inca trei fete. Familiile noastre se cunosteau bine, si ai ei aveau grija sa ii aduca provizii si pentru mine, cand veneau cu Dacia incarcata pana la refuz sa o viziteze. Mama ei, o femie micuta, cu niste ochi mari si tristi, ma pupa intotdeauna pe fata, fara sa zica nimic, si clatina trista din cap. Taica-so, un om solid, dintr-o bucata, imi dadea cate o scaltoaca prieneasca, de ma proiecta pana in celalalt colt de camera, si zice totdeauna: "Ei, mai pui de lele nebuna, am adus o sticla de vin de casa, oare sa o las la Mihaela, sau a ti-o dau direct tie?". Intrebarea nu isi prea avea sensul, pentru ca oricum dadea rapid pe gat doua pahare, pana imi povestea ce mai e prin Sibiu, sub privirile dojenitoare ale nevestei, care ii amintea ca e cu masina, si are drum lung ( desi din Cluj pana in Sibiu sunt doar o suta saizeci si ceva de kilometri).
La fete in camera era curatenie si mirosea a cafea. Era exact opusul camerei noastre. Simteam privirea grea a Mihaelei, si mi-am dat seama ca nu aratam prea bine. Ma durea si falca, de la palma primita, si stiam deja din experienta ca sunt palid si cu ochii injectati, din cauza mahmurelii.
- Au venit baietii sa ma convoace iar la o sueta. De data asta trebuie sa vina si Radu , ca sa aiba martori- am zis, incercand sa par degajat. La doua, daca vrei, te pot scoate la o prajitura, am mai zis, incercand un zambet timid.
Dintr-o data , ochii ei mari s-au facut umezi, ca la o caprioara speriata. Totdeauna se speria cand eram convocat la Securitate, desi de cele mai multe ori erau doar vizite de rutina, ca sa nu uit ca Partidul vegheaza asupra noastra.
Am baut o cafea mare. Era slaba, facuta la ibric, pe resou, si probabil avea 50 la suta naut, dar mi-a facut bine. Imi aminteam cu jind mirosul de cafea, din cafenelele din Vienna, parintii mei care comandau cate o cana de expresso mare cu frisca, si coaja de lamaie rasa deasupra, in timp ce eu primeam cate o felie mare de tort. Eram innebunit dupa Sacher tort, puteam sa mananc in fiecare zi. De cand m-am intors in Romania, nu am mai simtit mirosul ala niciodata. Nici nu am mai mancat vreodata o prajitura decenta.
Fetele ne-au facut si ceva de mancare: 2 ochiuri, pentru Radu, in timp ce Mihaela mi-a prajit 2 felii de paine, si mi le-a uns cu margarina. Stia ca nu pot manca decat paine prajita, cand arat in felul asta, si ca pana seara nu o sa mai mananc nimic. Era o fata tare draguta, Mihaela, si avea intotdeauna grija de mine, fara ca macar sa fim impreuna. De altfel, tineam la ea ca si la o sora, si credeam ca acelasi lucru il simtea si ea, fata de mine.
Am plecat cu regret, la noi in camera, sa ne imbracam. Era asa cald si mirosea asa bine la fete in camera, iar afara ploua marunt, desi eram in decembrie.